Amnezia din copilărie este un fenomen recunoscut științific în care majoritatea adulților nu își pot aminti evenimentele care li s-au întâmplat în copilăria timpurie.
Acest fenomen se datorează particularităților dezvoltării creierului și procesului de formare a memoriei, transmite corespondentul .
Creierul sugarului și al copilului mic nu are încă o structură matură pentru stocarea pe termen lung a amintirilor, așa cum au adulții. Hipocampusul, care este responsabil pentru consolidarea memoriei, este încă în dezvoltare activă până la vârsta de trei sau patru ani.
Lipsa unui aparat lingvistic dezvoltat, care servește drept instrument principal pentru codificarea și organizarea experiențelor de viață, joacă, de asemenea, un rol-cheie. Fără cuvinte care să descrie experiențele, amintirile rămân fragmentate și nu rămân în memorie pentru mult timp.
Neurobiologii subliniază, de asemenea, procesul de neurogeneză intensă – formarea de noi neuroni în hipocampus în timpul copilăriei timpurii. Această creștere rapidă poate perturba conexiunile neuronale deja existente, suprascriind astfel cele mai timpurii urme de memorie.
Unele amintiri vii din copilărie se dovedesc adesea a fi reconstrucții bazate pe povești de familie și fotografii, mai degrabă decât reproduceri reale ale evenimentului. Creierul umple golurile cu detalii plauzibile, creând iluzia unei amintiri clare.
Evenimentele intense din punct de vedere emoțional și semnificative au șanse mai mari de a fi reținute deoarece amigdala, organismul responsabil de emoții, este strâns legată de hipocampus. Experiențele puternice ajută la o mai bună „codificare” a experienței.
Caracteristicile culturale influențează, de asemenea, formarea amintirilor timpurii, după cum demonstrează studiile interculturale. În unele culturi în care se vorbește mai puțin despre trecut cu copiii, amintirile episodice încep mai târziu.
Lipsa accesului la cele mai timpurii amintiri nu înseamnă că aceste experiențe nu sunt importante pentru dezvoltarea personală ulterioară. Memoria implicită, sau inconștientă, a relațiilor și sentimentelor timpurii ne modelează atitudinile și comportamentele de bază.
Absența completă a amintirilor din primii ani de viață este norma absolută și nu indică nicio problemă de memorie. Este o etapă naturală a dezvoltării cognitive și a formării personalității.
Pentru a-i ajuta pe copii să-și formeze amintiri mai clare, părinții sunt încurajați să discute cu ei despre evenimentele trecute, să pună întrebări pertinente și să privească împreună imagini. Acest dialog ajută la structurarea experiențelor și la consolidarea lor în memorie.
Înțelegerea mecanismelor amneziei infantile oferă noi perspective asupra naturii memoriei umane și a legăturii sale profunde cu dezvoltarea creierului și a vorbirii. Acest fenomen ne reamintește că istoria personală începe cu mult înainte de primele noastre amintiri conștiente.
Citiți și
- Cum să înveți să spui „nu”: o tehnică dovedită pentru a spune nu fără remușcări
- Cum să distingi tristețea de toamnă de depresie: 5 semne cheie
