Perfecționismul este adesea deghizat ca o dorință de a superioritatedar este de fapt o sursă de stres cronic.
Conform unui corespondent , aceasta determină o persoană să stabilească standarde nerealiste, aproape imposibil de atins.
Acest mecanism se formează în copilărie prin interiorizarea atitudinii conform căreia iubirea și recunoașterea trebuie câștigate prin perfecțiune. Orice greșeală este percepută atunci ca o amenințare la adresa valorii de sine și o confirmare a propriei „insuficiențe”.
Pixabay
Anxietatea devine un companion constant, deoarece creierul se află mereu în așteptarea unui eșec. Teama de a face o greșeală paralizează voința și vă împiedică să începeți sau să finalizați lucruri.
Inacțiunea exacerbează situația, ducând la amânare și epuizare. O persoană intră într-un cerc vicios: cu cât cerințele față de sine sunt mai mari, cu atât puterea și motivația de a le îndeplini sunt mai reduse.
Metoda „suficient de bun” sugerează coborârea conștientă a ștachetei acolo unde aceasta nu este esențială pentru rezultatul final. Ea urmărește să mute accentul de la procesul ideal la un rezultat acceptabil și complet.
Această abordare vă învață să evaluați sarcinile în funcție de importanța lor reală și să alocați energia în consecință. Nu toate proiectele necesită un randament de sută la sută, uneori șaptezeci la sută este suficient.
Aplicarea practică a metodei începe cu întrebarea: „Care este rezultatul minim acceptabil al acestei sarcini?”. Răspunsul la această întrebare ajută la stabilirea unor limite clare și realiste pentru activitate.Următorul pas este să vă opriți în mod deliberat atunci când este atins acest nivel „suficient de bun”. Este important să încetați în mod conștient să mai faceți îmbunătățiri și să treceți la următorul punct din plan.
Dezvoltarea compasiunii de sine este un element-cheie în reducerea anxietății. Trebuie să învățați să vă tratați cu bunătate mai degrabă decât cu critică atunci când lucrurile nu merg conform planului.
Practica regulată de a accepta non-idealitatea reconectează conexiunile neuronale, reducând nivelul general de anxietate. În timp, psihicul învață să accepte imperfecțiunea mai degrabă ca o normă decât ca o amenințare.
Resursele mentale care erau folosite pentru autocritică și îngrijorare sunt eliberate treptat. Acest lucru permite canalizarea energiei către obiective cu adevărat importante și către o mai mare satisfacție în viață.
Această transformare necesită timp, dar conduce la o bunăstare psihologică susținută și la o eficiență personală sporită. Capacitatea de a fi flexibil și iertător cu sine însuși se dovedește a fi mult mai productivă decât urmărirea unui ideal fantomă.
Citește și
- De ce nu te poți stăpâni: rolul ancorelor în autoreglare
- Ce se întâmplă dacă renunți la oglindă timp de o săptămână: descoperiri neașteptate despre tine
