Criticul tău interior nu este doar o voce a îndoielii, ci un mecanism psihologic complex de apărare format în urma experiențelor trecute.
Ea încearcă să vă protejeze de un potențial eșec și de o respingere dureroasă, relatează un corespondent .
Cel mai adesea, această voce se naște din atitudinile din copilărie, remarcile părinților, ale profesorilor sau din evenimente traumatice. Ea se înrădăcinează în psihic ca un mod de adaptare la un mediu solicitant sau nesigur.
Pixabay
Funcția sa principală este de a prezice cel mai rău rezultat al unei situații și de a motiva astfel o persoană la prudență sau inacțiune. Criticul crede cu sinceritate că protejează împotriva durerii și dezamăgirii.
Mecanismul său se bazează pe distorsiuni cognitive precum catastrofizarea și gândirea în alb și negru. Acesta exagerează riscurile și minimalizează capacitățile dumneavoastră de a face față.
Fără o contracarare conștientă, criticul interior vă poate ține în zona de confort ani de zile, blocând orice încercare de dezvoltare. Acest lucru duce la stres cronic, stimă de sine scăzută și sentimente de neîmplinire.
Primul pas către schimbare este să vă separați identitatea de vocea criticului printr-o simplă observație. Observați momentele în care aceasta apare, fără să vă implicați emoțional sau să încercați să o suprimați imediat.
O strategie eficientă este personalizarea criticului, de exemplu, prezentându-l drept un administrator plictisit sau un ofițer de probațiune obosit. Acest lucru creează o distanță psihologică și permite ca vorbele sale să fie luate mai puțin în serios.
Practicați dialogul conștient punând vocii critice întrebări specifice despre realitatea amenințărilor sale. Întrebați-vă ce dovezi obiective există că lucrurile sunt sortite eșecului.Începeți să colectați și să înregistrați în mod conștient dovezile opuse – succesele din trecut și situațiile în care v-ați descurcat bine. Acest lucru formează o nouă cale neuronală bazată pe o stimă de sine adecvată, mai degrabă decât pe frică.
Practicați auto-compasiunea în mod regulat, înlocuind limbajul de auto-bătaie cu un dialog interior de susținere, ca și cu un prieten apropiat. Acest lucru nu încurajează slăbiciunea, ci recunoaște dreptul omului de a face greșeli și de a învăța.
În timp, veți învăța să vă vedeți criticul interior ca pe un instrument defectuos al psihicului, mai degrabă decât ca pe un adevăr obiectiv. Vocea lui va deveni mai silențioasă, iar motivația și încrederea ta vor deveni mai puternice.
Schimbarea treptată a tiparelor obișnuite de gândire eliberează o sumă uriașă pentru acțiuni reale. Veți începe să luați decizii bazate pe obiective și valori, mai degrabă decât pe frică și autolimitare.
Citește și
- Cum să nu mai fii perfecționist: de ce metoda „suficient de bun” reduce anxietatea
- De ce creierul înregistrează eșecurile mai viu decât succesele: cum funcționează mecanismul ancestral de supraviețuire
