Epuizarea emoțională la părinți este un proces gradual de epuizare mentală și fizică.
Se dezvoltă imperceptibil, mascând oboseala obișnuită a grijilor cotidiene, relatează corespondentul .
Multe mame și mulți tați trec starea lor drept dificultăți temporare sau lipsă de somn. Tensiunea constantă, fără posibilitatea de a se recupera complet, duce la acumularea stresului.
Pixabay
Cauza cheie este un exces cronic de resurse personale față de cheltuieli. Un părinte oferă energie, timp și atenție timp de ani de zile fără a-și reface rezervele interne.
Presiunile sociale și mitul „părintelui perfect” agravează vinovăția propriei oboseli. Nevoia de a se conforma standardelor umflate face ca primele semnale ale organismului să fie ignorate.
Unul dintre semnele adesea ignorate devine alienarea emoțională față de copii. Părintele continuă să își îndeplinească îndatoririle, dar o face automat, fără bucurie și căldură sincere.
De asemenea, deficiențele cognitive, cum ar fi absenteismul și problemele de memorie, sunt puse pe seama surmenajului. Capacitatea de a se concentra și de a lua decizii în cunoștință de cauză chiar și în situații simple de zi cu zi este afectată.
Iritabilitatea constantă și izbucnirile de furie în ocazii minore sunt un semnal de alarmă al epuizării sistemului nervos. După astfel de episoade, vinovăția nu face decât să crească, închizând cercul vicios.
Simptomele fizice includ tulburări persistente de somn, modificări ale apetitului și răceli frecvente. Organismul semnalează problemele atunci când resursele mentale sunt reduse.Dacă nu este abordată, epuizarea cronică se poate transforma într-o tulburare anxioasă sau depresivă. Acest lucru afectează negativ atmosfera din familie și bunăstarea psihologică a copiilor.
Primul pas către recuperare este recunoașterea problemei fără autocondamnare. Este important să înțelegeți că burnout-ul nu este o slăbiciune de caracter, ci un rezultat natural al stresului pe termen lung.
Este necesar să se aloce în mod conștient chiar și perioade scurte de timp pentru propria recuperare. Ajutorul poate consta în acțiuni simple: cincisprezece minute de liniște, o plimbare singur sau un hobby.
Este esențial să delegați unele responsabilități și să învățați să cereți ajutorul soțului, familiei sau prietenilor. Construirea sprijinului nu este un lux, ci o necesitate pentru a menține resursele parentale.
Citiți și
- De ce copiem inconștient gesturile interlocutorului nostru: neurobiologia raportului
- De ce ne apărăm punctul de vedere până la ultimul om: cum funcționează disonanța cognitivă la nivel neuronal
