Mulți părinți consideră că a cere scuze unui copil este o formalitate, redusă la un „îmi pare rău” rapid.
O astfel de căință superficială nu restabilește comunicarea și nu îl învață pe copil nimic altceva decât politețea ritualică, potrivit unui corespondent .
O scuză sinceră necesită ca un părinte să aibă curajul de a-și recunoaște vulnerabilitatea și non-idealitatea. Este o demonstrație a faptului că autoritatea nu se construiește pe infailibilitate, ci pe respect și onestitate.
Atunci când vă certați cu un copil, acesta se simte nu doar rănit, ci și profund nedreptățit. Comportamentul dumneavoastră ulterior fie exacerbează această traumă, fie devine o experiență puternică de vindecare.
Mecanismul unei scuze adevărate începe cu munca interioară de recunoaștere a propriei greșeli, fără autojustificare. Fără acest prim pas, toate cuvintele ulterioare vor suna fals și nesincer.
Cauza principală pentru care evităm să ne cerem scuze constă adesea în teama de a pierde autoritatea părintească. De fapt, admiterea onestă a unei greșeli, dimpotrivă, vă consolidează autoritatea, făcând-o umană și de încredere.
Consecințele refuzului continuu de a-ți cere scuze sunt evidente în creșterea distanței emoționale dintre tine și copilul tău. Copiii care nu aud „îmi pare rău” învață să își ascundă faptele și să își reprime sentimentele.
Primul pas practic este să vă numiți greșeala și să recunoașteți sentimentele copilului, de exemplu: „Îmi pare rău că am țipat la tine; înțeleg că ai fost speriat și rănit”. Acest lucru arată că ați văzut consecințele acțiunilor dumneavoastră.
Al doilea pas este să explicați motivul pentru care ați cedat, fără a-l transforma într-o scuză, de exemplu: „Am fost foarte obosit după muncă, dar asta nu este o scuză pentru comportamentul meu”. Acesta este modul în care vă învățați copilul să-și înțeleagă emoțiile, dar nu puneți responsabilitatea pe umerii lui.
Al treilea pas este să faceți o promisiune pentru viitor și să oferiți un plan de acțiune: „Voi încerca să îmi controlez mai bine emoțiile, iar dacă mă voi simți iritat din nou, vom face o pauză”. Acest lucru creează o atmosferă de siguranță și arată seriozitatea intențiilor dumneavoastră.
Al patrulea pas este să întrebați cum vă puteți revanșa și să reconstruiți încrederea. Acest dialog transformă situația de la scuze unilaterale la un proces de vindecare colaborativ.
Pe termen lung, această practică îl învață pe copil să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. El învață că greșelile fac parte din viață și că corectarea lor este un semn de putere.
Prin construirea unei culturi a scuzelor sincere, creați o bază solidă pentru o relație de încredere pe viață cu copilul dumneavoastră. Este cea mai valoroasă lecție de sinceritate pe care i-o puteți preda.
Citește și
- Cum să recunoști manipularea în comunicarea cu colegii: 3 fraze care dau de gol influența ascunsă
- De ce prietenia are nevoie de pauze în comunicare: 3 motive pentru valoarea tăcerii împărtășite
