Hiper-responsabilitatea este adesea deghizată ca o virtute, dar de fapt creează dinamici nesănătoase în relațiile de familie.
Această dorință de a controla fiecare aspect al vieții colegilor de apartament duce inevitabil la epuizare emoțională și tensiune constantă, relatează .
Rădăcinile unui astfel de comportament se întorc de obicei în copilărie, când o persoană interiorizează atitudinea conform căreia valoarea sa depinde de îndeplinirea impecabilă a sarcinilor. Convingerea interioară „dacă nu o fac, totul se va destrăma” devine forța motrice care distruge pacea în familie.
Pixabay
Mecanismul de control este declanșat ca o încercare de a face față anxietății profunde și fricii de imprevizibilitatea vieții. Persoana crede în mod eronat că un control total asupra situației poate garanta siguranța și bunăstarea celor dragi.
Controlul excesiv constant îi privează pe ceilalți membri ai familiei de posibilitatea de a lua inițiativa și de a-și asuma partea lor de responsabilitate. Ei încetează treptat să mai fie participanți activi la relație, transformându-se în executori pasivi ai voinței dumneavoastră.
În timp, acest lucru generează rezistență și resentimente latente la nivelul partenerului și al copiilor, care simt că nu au încredere în ei. Chiar dacă nu protestează deschis, există o acumulare de iritare în interior din cauza presiunii și a tutelei constante.
Partenerul poate începe să se înstrăineze, simțindu-se ca un subordonat în „corporația” dvs. personală, mai degrabă decât un co-conspirator egal. Acest lucru distruge intimitatea – intimitatea emoțională, care este fundamentul unor legături familiale puternice.
Copiii într-o astfel de atmosferă fie devin rebeli, fie, dimpotrivă, cresc și devin persoane instabile și anxioase. Ei nu învață din greșelile lor și nu dobândesc abilitățile vitale de luare a deciziilor și responsabilitate pentru acțiunile lor.
Primul pas pentru a face o schimbare este să realizați că hiper-responsabilitatea dvs. nu vă ajută familia, ci este o formă de neîncredere. Trebuie să recunoașteți cu sinceritate că încercările dvs. de a controla totul sunt conduse mai degrabă de temerile dvs. interioare decât de o preocupare reală pentru bunăstarea celor dragi.
Începeți cu puțin – delegați în mod conștient sarcini casnice simple și refuzați să le micromanageriați. Permiteți-le celorlalți să facă lucrurile în felul dumneavoastră, chiar dacă metoda lor vi se pare mai puțin eficientă sau corectă.
Învățați să recunoașteți momentele în care anxietatea vă împinge să recâștigați controlul și exersați pauza în loc să acționați. În aceste momente, amintiți-vă că relațiile sănătoase sunt construite pe încredere reciprocă, nu pe supraveghere totală.
Dezvoltați o comunicare deschisă în care fiecare membru al familiei își poate exprima dorințele și își poate lua angajamente fără constrângere. Discutați împărțirea responsabilităților în cadrul unui consiliu de familie în care opinia fiecăruia are aceeași greutate.
Renunțarea treptată la control va readuce în familia dvs. o atmosferă de ușurință, parteneriat și intimitate autentică. Veți descoperi că lumea nu se va prăbuși, ci mai degrabă va deveni mai puternică atunci când responsabilitățile sunt împărțite echitabil.
Citește și
- Cum ar trebui să vă cereți scuze copilului dumneavoastră: de ce „îmi pare rău” nu funcționează și ce să spuneți în schimb
- Cum să recunoașteți manipularea în comunicarea cu colegii: 3 fraze care dezvăluie influența ascunsă
