Memoria noastră ni se pare a fi un depozit sigur în care trecutul se află neschimbat, ca o moștenire de familie prețioasă.
Cu toate acestea, neurobiologia a demonstrat că memoria este un proces dinamic și în continuă actualizare, nu o arhivă statică, informează .
De fiecare dată când recuperăm o amintire, aceasta devine temporar instabilă și vulnerabilă la schimbare. Acest proces, cunoscut sub numele de reconsolidare, permite creierului să rescrie literalmente narațiunea trecutului nostru.
Pixabay
Dintr-o perspectivă evolutivă, această plasticitate ne-a oferit un avantaj esențial pentru supraviețuire. Memoria flexibilă ne-a permis să actualizăm constant informațiile despre pericole și resurse, adaptându-ne la condițiile de mediu în schimbare.
Mecanismul reconsolidării este similar cu lucrul cu un fișier de calculator pe care îl deschidem pentru editare și apoi îl salvăm într-o formă modificată. Rețele neuronale de stocare a memoriei, sunt reactivate și pot fi modificate prin noi experiențe înainte de a fi împachetate înapoi în depozit.
Acesta este motivul pentru care mărturiile în instanță sunt adesea considerate nesigure și pot fi modificate prin întrebări tendențioase. Contextul sau informațiile noi sunt ușor de inserat în amintirile vechi în timpul recuperării, creând astfel amintiri sincer false.
Fără acest mecanism, memoria noastră ar deveni rigidă și incapabilă să integreze noile cunoștințe cu cele vechi. O persoană cu o memorie complet statică și-ar pierde capacitatea de a învăța și de a se adapta, rămânând blocată în versiunea originală a trecutului.
Amintirile traumatice sunt un prim exemplu al modului în care o defecțiune în procesul de reconsolidare poate duce la probleme grave. Emoțiile negative puternice par să „cimenteze” memoria, făcând-o prea vie și împiedicând-o să fie editată în mod natural.
Psihoterapia modernă, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, utilizează cunoștințele despre reconsolidare pentru a ajuta pacienții. Practicienii îi ajută pe clienți să activeze o amintire traumatică și să o suprascrie imediat cu informații mai adaptative.
Același fenomen explică de ce amintirile noastre din copilărie sunt adesea o compilație de evenimente reale și povești de familie ulterioare. Creierul a recuperat și re-stocat în mod repetat aceste fragmente, creând treptat o imagine coerentă, dar nu întotdeauna exactă.
Pentru a păstra amintiri mai precise, este util să surprindeți evenimentele-cheie într-un jurnal sau cu fotografii în momentul în care au avut loc. Acest „punct de referință” extern ajută la verificarea și corectarea editărilor interne ulterioare ale memoriei.
Înțelegerea reconsolidării ne învață să fim mai conștienți și mai critici față de propriul nostru trecut. Recunoașterea faptului că memoria este maleabilă ne permite să separăm faptele de interpretările lor ulterioare și de stratificarea emoțională.
Astfel, creierul rescrie vechile amintiri nu pentru că nu este de încredere, ci pentru că aceasta este strategia sa eficientă de a ne menține flexibilitatea mentală. Această capacitate uimitoare ne permite să învățăm, să creștem și să ne redefinim continuu călătoria vieții.
Citește și
- De ce suntem geloși pe succesul partenerului nostru: un mecanism ascuns al stimei de sine care necesită atenție
- De ce este important să facem o pauză înainte de a răspunde într-o ceartă: cum câteva secunde pot schimba rezultatul unui conflict
